azi sunt gospodină

ne suntem unul altuia flori de  cartof

preocupați numai de piure și specialități franțuzești

expectorăm violet înspre vecinul de plantație

așteptând ca cel de dinainte ales să fie arhivarul

sclaviei culinare

egali prin tulpini

ne scuzăm violetul printr-o sevă de führer

și cât de simplu ar fi conviețuim într-un gulaș de cantină

și otravă și hrană

hotarâm să facem maraton pentru cine ajunge primul în tigaie

tinerețe mitraliată

nu obișnuiesc să îmi leg șireturile

în ziua în care m-am împiedicat de o mitralieră

am înnodat șiretul stâng de șiretul drept

am făcut câțiva pași cu un glonț pe țeavă

neștiind dacă înainte sau înapoi

mă descalț

împletitura celor zece degete îmi amintește de

căptușeala uniformei cu reverii înghesuite în buzunarul de la piept

atunci am știut ce să fac cu mitraliera

am ratat fiind prea aproape

Soluția groparului

Ajungând la un cimitir și cum nu aveam dulciuri, timbre sau

Creioane pentru colecționarii de ploaie. De când pe umbrelele lor

Nu mai scria niciun nume, oricine s-ar  gândi că  « După mine, potopul! » este numai

Orgoliul poetului: singur și neînțeles; scrie, bravează și colecționează numai apologii de budoar.

Am cerut unui poet să mă conducă în audiență la biroul groparului. Nu m-a mirat

Să aflu că și acesta devenise, inspirat și îngrozit de atâtea umbrele necunoscute să

Scrie. Începuse bine: « Prefer viața în locul viitorilor morți.

Despre ea voi vorbi! »

bun de tipar

întregirea mea se va întâmpla într-o zi

la fel ca toate un sfârșit cu teroarea rece a dimineții

două țigări

trei cafele

muzica visului care se refuză

[ ]

cartonul în spatele căruia

nimeni nu locuiește la mansardă

opt tentacule stângace nu sunt suficiente

pentru a opta zi după să fie creionul chimic!

roșu permanent în căutarea albastrului întreg

somniferul admis de prima strofă, ultimul vers

[ ]

mi-am măsurat umbra întreagă pe carton

acum sunt o vânătaie completă

nu mai am nevoie de cerneală

sunt pregătită pentru tipărirea eternă

tinerețe fără bătrânețe

mi-au spus ca și cum la școlile lor cu garduri până la cer

sălile de anatomia patologică a sufletului mi-ar fi purtat numele
ca și cum printre copacii cu rădăcini până în iad
pe care ei îi vedeau la fel ca și mine
eu îi desenam ezitantă
ei îi interpretau tăcuți și mirați de asemănări
ca și cum tinerețea mea ar fi fost un tubercul malign
tu vei fi fericită prin argint

și eu mă gândeam că linia solului
trebuie să fie un fel de convalescență

știam că puțin sub ea
cerul și infernurile se împrietenesc

namaste

acneea neprevăzută a copilăriei începute

prin amintirea atavismelor viitoare

se presează în postludiul furiei

într-un șervețel oferit de un necunoscut

și se vindecă prin

[următorul meu corp va fi  un avorton în cinci luni

învins de sonda nemuritoare]

autoimunitate la gnoze

între două hemoragii ale fluxului memoriei

un agnostic știe că pariul lui pascal
trebuie să fie o invenție a aceleiași memorii
care îi dă percepția unei vieți dintre două amintiri consecutive
ale vieților care existând, câștigi
neexistând, pierzi
o simplă incertitudine de abac

nesiguranța
cu siguranța unui bec scurtcircuitat
face toate din toate gnozele
un fel de boală autoimună
la filosofii reluate cu revendicări de
paradox angajat la negru
pentru zilele albe ce vor veni

cât îmi place un scurtcircuit de gândire